Scandal monstru într-un sediu USR din Vâlcea. Mai mulți membri s-au luat la bătaie și au spart geamurile clădirii

Publicat: 31/10/2023, 16:21

A fost bătaie în toată regula în sediul USR din Drăgășani, județul Vâlcea. Membrii partidului s-au bătut și au spart geamurile clădirii.

Informația a fost confirmată și de IPJ Vâlcea, care transmite că în acest caz a fost întocmit un dosar penal.

„Referitor la incidentul produs în data de 30 octombrie a.c. într-un imobil din municipiul Drăgășani, vă comunicăm că, la nivelul Poliției Municipiului Drăgășani a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere”, spun reprezentanții IPJ Vâlcea.

De unde a pornit conflictul dintre membrii USR

Presa locală notează că scandalul din USR Drăgășani mocnește de ceva vreme, după ce mai mulți membri au cerut schimbarea președintelui filialei locale, Constantin Floroiu, însă acesta ar fi susținut chiar de liderul filialei județene, Andrei Gheorghiu.

Printre cei implicați este și consilierul local Marian Roșca, cel care ar fi aflat că este în desfășurare o ședință la sediul USR Drăgășani și a mers acolo vădit deranjat că nu a fost chemat. De acolo a început cu un schimb dur de replici și s-a încheiat cu o încăierare și cu intervenția forțelor de ordine (Poliție și Jandarmerie), arată gazetavalceana.ro. De asemenea, la fața locului a ajuns și o ambulanță, însă nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale sau transport la spital.

Sursa foto: Facebook/Marius Gadea Horia

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Richard Sherman, compozitorul celebrei piesei din „Cartea Junglei” și ”Pisicile aristocrate” a murit
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Papa Francisc ar fi spus că există prea multă „poponărie” în colegiile preoțești
×